psiholog online

Povestea mea

 Sunt Simona Bordeanu, psiholog clinician, consilier, ex IT-istă, soție și mamă. 

 

 Din 2020 sunt psiholog clinician, având și specializare în terapie sistemica de cuplu si familie. Și cum procesul de învățare nu se termină niciodată, sunt în curs de formare si în Terapia prin Joc și Dramaterapie (arte teatrale), precum și în Terapia Centrată pe Emoții.

 

 Povestea mea în domeniul psihologiei a început în 2016, când am participat la o conferință despre joaca la copii și am dorit să explorez acest domeniu în mod profesionist. Până în 2016 am fost IT-istă cu "acte în regulă" timp de 12 ani, având funcții diverse, de la tester și la team leader până la project manager. Am avut diverse oportunități în cadrul domeniului IT care m-au ajutat să mă formez ca profesionist și ca persoană, oportunități cu ajutorul cărora mi-am îndeplinit visul (de la acea vreme) de a lucra în SUA ca project manager. 

Ce m-a determinat să schimb domeniul?

Curiozitatea de a cunoaște modele funcționale pentru o viață armonioasă și dorința de a face lucruri semnificative pentru mine. Am vrut să descopăr pentru mine și familia mea care sunt lucrurile pe care ar trebui să le schimb, care sunt lucurile pe care le păstrez și ce aș mai vrea să adaug în tolba mea de cunoștințe pentru o viață trăită cu bucurie. Apoi, încetul cu încetul, pe măsură ce am parcurs formarea pentru terapie sistemică, s-a conturat și identitatea mea de psiholog, astfel încât să știu că pot să împărtășesc, în mod profesionist, cu alte persoane ceea ce am învățat și experimentat pe acest drum. Și așa am ajuns la acest moment prezent.

Drumul devenirii nu e atât de liniar pe cât îl prevedem noi la început de drum. Are curbe, denivelări, suișuri și coborâșuri, iar destinația pe care ai ales-o la un moment dat arată altfel decât ceea ce ți-ai imaginat. Ce am învățat eu pe drumul meu al devenirii, e să visez din nou, să creez experiențe, "să fiu" mai degrabă decât "să am". Uneori, schimbarea vine peste noi, alteori o căutam noi, dar întotdeauna călătoria e mai plăcută cu un ghid. Și asta îmi doresc să fiu, un ghid. Un ghid care te însoțește și îți arată harta, iar tu alegi traseul pe care să-l parcurgem. 

Iar acum, să îți las căteva referințe despre experiențele mele formale:

  • 2000 - 2005 Facultatea de Informatică, UAIC

  • 2016 - 2019 Facultatea de Psihologie, UAIC

  • 2019 - 2021 Master de Psihologie Clinică și Psihoterapie

 

Formări:

  • 2017 - 2020 - Terapie Sistemică de Cuplu și Familie

  • 2019 - 2022  - Terapie prin Joc si Dramaterapie (arte teatrale)

  • 2020 - 2022- Terapie Centrată pe Emoții

  • 2021 - Consilier/Coach Dezvoltare personală

  • 2022 - Consilier/Coach Atașament Mamă-Fiică

Dacă rezonezi cu ceea ce am prezentat mai sus, te aștept să-mi scrii și să începem călătoria "devenirii".

Cu recunoștință,

Simona

Contactează-mă!

0758 583 495

Thanks for submitting!

jeremy-bishop-EwKXn5CapA4-unsplash.jpg