Cum schimbam povestea?

Neurologul Jill Bolte-Taylor descrie in cartea sa “Revelatii despre creier” ca durata de viață fiziologică a unei emoții în corp și creier este de 90 de secunde. Senzațiile de adrenalină, căldură la nivelul feței, bătăi rapide ale inimii, uscaciune la nivelul gurii- apar, ating și se disipă singure.

Dar, când ai experimentat ultima dată o emoție timp de doar 90 de secunde? De ce ni se pare ca dureaza mult mai mult?

Pentru ca emoțiile sustin poveștile noastre interioare, despre cum suntem noi sau alte persoane, cum se comporta ele, cum ar trebui să se comporte, etc. Ca o poveste sa fie validă, crezută ca fiind adevărată ea are nevoie să fie susținută de emoții. Pentru că, dacă simt atunci e adevărat, nu-i așa?

Provocarea este că am învățat (a se citi și moștenit) să ne conectam prin poveștile care mențin emoțiile noastre în viață. Și cu cât ne spunem mai mult o anumită poveste, cu atât este mai greu să le „lăsăm să plece”.

În plus, creierul noastru are o tendință pentru negativitate (așa cum spun unii, creierul nostru este „teflon pentru experiențe pozitive și adeziv pentru negativ”) deoarece din punct de vedere evolutiv este ceea ce ne-a ajutat sa rămânem în viață. Cu toate acestea, în aceste timpuri, „amenințarea” este adesea doar pentru ego-ul nostru și pentru sentimentul nostru de separare.

Iar atunci când aproape zi de zi ne simțim fie triști, fie furioși, fie anxioși , fie rușinați, sau toate acestea, căile neuronale care corespund acestor emoții se întăresc, ca o autostradă cerebrală care devine o cale preferată de a folosită de creier și așadar devine mai ușor ca acele emoții - și, prin urmare, poveștile asociate cu acestea - să fie declanșate, și așa apare “Acesta sunt eu și nu mă pot schimba”.

Deci, răspunul la întrebarea inițială, e că noi facem ca o emoție să dureze pentru că ne tot repetăm povestea care e asociată cu acea emoție. Nu ne-am pus problemă că putem crea și alte povești și emoții, nu ne-am gândit că putem alege o altă poveste.

Cum schimbam povestea?

Dr. Jill Bolte Taylor descrie că în doar 90 de secunde putem identifica emoția resimțită și în timp ce pur și simplu o observăm îi permitem să se disipeze.

Așasar când suntem stresați, făcem o pauză de nouăzeci de secunde, etichetând ceea ce simțim (de exemplu, mă enervez) ceea ce domolește activitatea din amigdală. Studiile RMN ale creierului arată că această „etichetare a emoțiilor” calmează regiunea creierului implicată în izbucniri furioase și ne ajută să recâștigăm controlul.

Un alt aspect este faptul că, noi oamenii, suntem mașini care crează povestiri și avem adesea tendința de a interpreta semnalele corpului nostru ca emoții, când, de fapt, ele sunt doar procesări, care se întâmplă. Vor trece - dacă nu le atașăm o poveste care le ține în viață. Învățând să ne observăm gândurile și să separăm informațiile factuale de interpretări vom dobândi acea pace a minții pe care cu toții ne-o dorim.

Sursă:

https://www.livingthemess.com/the-lifespan-of-an-emotion/

https://www.alysonmstone.com/90-seconds-to-emotional-resilience/